Recomandări / Timp Liber

Ai puțin timp? (#10)

de Scena 9

Publicat pe 27 ianuarie 2017

Share-uim cu voi peste weekend chestii pe care le-am descoperit de-a lungul unei săptămâni, lucruri care ne-au bucurat/surprins/emoționat/revoltat/amuzat și care nu sunt neapărat de actualitate.

Săptămâna asta, între ordonanțe, proteste, marșuri și inaugurări ne-am permis doar câteva scurte evadări: în trei piese rock, un cont de Instagram cu ilustrații simple și elegante, într-un serial Netflix ca un dans al imaginației printre dimensiuni și într-o carte despre scris și patologiile sale.

Ce am descoperit: Chrystal Fairy, o nouă formație rock, și piesa lor cu același nume

Cât durează: 4 minute

De ce? Pentru că sunt fan The Melvins, iar noua trupă îi are la bază pe Buzz Osbourne și Dale Crover (Melvins), alături de Omar Rodríguez-López (the Mars Volta, At the Drive-In) și Teri Gender Bender (Le Butcherettes). Au tras împreună un album care urmează să fie lansat la sfârșit de februarie și ne-au lăsat să ascultăm până acum trei piese de pe el: Drugs on the Bus, Chiseler și Chrystal Fairy – care-a fost pusă la liber acum câteva zile. E mișto să auzi să auzi o voce obraznică de femeie acoperind băiețeala sarcastică a riff-urilor și drumming-ului The Melvins. (Ionuț Dulămiță)

Ce am descoperit: Contul de instagram al Evei Svartur.

Cât te ține: Păi, pagina are o vechime de ~ un an jumate, și o lungime de 19 secunde de scrolat pe un monitor de 27”, am numărat eu.

De ce? Pentru că e o tipă care desenează geometric, minimalist și preponderent alb-negru. I do like some straight things. Am ajuns la ea căutând pagini cu tatuaje, și da, e o inspirație bună acolo. Mai ales dacă-ți place Ansel Adams. Numa’ să nu tremure mâna la tatuator, ok? Plus că e totul atât de migălos și atât de ferm conturat, încât aproape că îți zici, înfoiat: „Aș putea și eu. O riglă, cine are o riglă?” (Larisa Baltă)

Ce am descoperit: The OA, serial nou pe Netflix.

Cât te ține: Opt episoade. Aproape opt ore (dar nu chiar, episoadele au durată diferită, în funcție de rigorile narațiunii).

De ce? N-o să zic prea multe. Doar că Sharon van Etten și Riz Ahmed apar în roluri secundare, regizorul e fratele lui Rostam (fost Vampire Weekend), iar actrița din rolul principal a mai lucrat cu același regizor la două lungmetraje (dintre care unul, The East, e cu atât mai interesant în noua dezordine mondială). Mai spun că serialul e pe alocuri înfiorător de enervant, pe alocuri hipnotic, și că se joacă sci-fi cu ideea de „suspension of disbelief”. Cât crezi? Până unde crezi? Pe cine crezi? Dacă cineva ți-ar spune că un dans cu mișcări exacte te scoate dintr-o dimensiune și te bagă în alta, ai dansa?

P.S. Pe 11 ianuarie, la 13.20, Mircea Cărtărescu a comentat la o postare de pe Facebook: „Tot respectul pentru serialul ăsta. E mai bun decât mai toate filmele cu prețenții.” Pam pam. (Luiza Vasiliu)

Ce am descoperit: Că nu terminasem de citit o carte foarte tare, a neuroloagei Alice W. Flaherty, The Midnight Disease: The Drive to Write, Writer's Block, and the Creative Brain

Cât durează: Ei, depinde cât de repede vrei s-o termini. La un pic peste 300 de pagini (dense) cu tot cu referințe bibliografice, index al termenilor și cuprins, îți dau între 6 ore și o lună.

De ce? De ce scrii? Lasă vrăjeala cu impulsul creator ș.a.m.d. – în cartea asta, o cercetătoare îți explică de ce-a ajuns creierul uman mânat de impulsul de a lăsa semne pe hârtie. Cum a ajuns să dezvolte facultatea asta, dpdv evolutiv? De ce unii ajung grafomani, alții aștern sute de pagini dintr-o suflare și tu te chinui cu două fraze coerente? Și de unde și până unde apare blocajul în scris? (Full disclosure: eu într-o astfel de perioadă mi-am cumpărat cartea, de pe Book Depository, cca. 2009. A costat vreo 15 euro și azi nu-s sigură dacă o mai găsești. Cert e că, la momentul respectiv, perioada nu mi-a trecut, dar am descoperit că mă fascinează intersecția dintre lingvistică, antropologie și neuroștiințe. „Tot răul” - meet „spre bine”-le.)

Să nu te temi de jargon medical, apropo. E, totuși, o carte de popularizare a științei. Și să te ții de ea: în insectarul ăsta despre litere aruncate pe pagini o să te-ntâlnești cu patologii fabuloase (există un sindrom al hipergrafie, asociat uneori cu depresia post-partum, care împiedică pacienta să se oprească din scris la propriu; un fel de grafomanie level expert). O să-ți revezi și cunoștințe mai vechi, de la Kafka la Plath și-o să le diseci procesul de scris, până-n măduva oaselor cortex și sistemul limbic. Și, sper eu, o să rămâi cu tot felul de pastile anti-writer’s block, de genul ăsta: (Ioana Pelehatăi)

„Cum se poate ca poezia și literatura să se fi născut din ceva atât de plebeu precum echivalentul cuneiform al codurilor de bare de la alimentara? Prefer varianta în care Prometeu a adus omenirii scrierea de la zei. Dar apoi îmi amintesc că (...) n-ar trebui să avem atâtea pretenții legate de sorgintea ideilor mărețe. La urma urmei, toate vin dintr-un organ zbârcit, care, în culmea sănătății are culoarea și consistența pastei de dinți și care, la final, nu face altceva decât să se ofilească și să moară.” (Alice W. Flaherty)

Fotografie principală: Ilustrație de Eva Svartur via

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK