Generația 9 / Actori

Din Curcubeu până-n Sieranevada: la drum cu Ilona Brezoianu

de Larisa Baltă

Publicat pe 3 octombrie 2016

În Fata din curcubeu, piesa Liei Bugnar, personajul vorbește la un moment dat despre o broască țestoasă pe care o avea în copilărie. Țestoasa Matusalema era cât pe ce să învețe să vorbească, în urma cursurilor intensive, doar că și-a dat duhul - de osteneală, după bănuielile familiei. Povestea, spusă de o fată cu ochii plânși, mari și goi, resemnați, m-a făcut să râd. Mai întâi ușurel, așa cum râzi când faci haz de necaz. Apoi isteric, ca atunci când ești în clasă și trebuie să te abții. Și m-am gândit că fix așa e: un monolog menit să te facă să râzi nu cu poftă, ci nervos. Un râs în care refulezi atunci când nu știi unde să mai gonești ceața aia incomodă a neputinței.

***

Numele Ilonei Brezoianu a început să răsune anul acesta, odată cu debutul său în cinematografie, în mult-dezbătutul Sieranevada, dar și cu primul său one woman show, Fata din curcubeu, în regia Liei Bugnar. Pentru cel din urmă, la cei 26 de ani, a împărțit, în aprilie, marele trofeu de la Festivalul „Valentin Silvestru” de la Bacău cu Ofelia Popii. A mai fost premiată și la festivalul Undercloud (cea mai bună actriță), treabă care, inițial, a îngrijorat-o. „În primă fază m-am panicat. Simțeam că e presiune multă pe mine.” Apoi s-a scuturat un pic și și-a zis: „dacă joc cu gândul ăsta, că oamenii vin la pomul lăudat, nu e în regulă, mă sperii, joc cu frică. Dar m-am calmat între timp. Și mi-am dat seama că nu asta e important, că ai luat, că nu ai luat. Puteam la fel de bine să nu iau și jucam în continuare, nu?”

Cam genul ăsta de filozofie transmite Ilona. Că nu e nimic atât de negru încât să nu poată fi diluat cu o gură zdravănă de rațiune sau umor. Cu vocea ei gâjâită, tonul ușor nerăbdător, ca și cum ar fi mereu în așteptarea dezlănțuirii unei farse, și forța pe care o pune în cuvinte, Ilona îți dă senzația că ar putea să îți pună sub semnul întrebării felul în care îți trăiești viața, ca să te ridici strigând #yolo și să pleci în Las Vegas în secunda doi. Probabil chiar ar putea, cu un simplu „hai”, dar, de fapt, n-o face; acea primă impresie se diluează într-o postură reținută, participând la dialog cu o conștiinciozitate de elev și căutând, cu ochii mari, ceva de dincolo de întrebările tale.

Și cam la fel îi este apariția și pe scenă. O făptură înaltă, străvezie, care face echilibristică pe firul subțire al nonșalanței, cu două mari pietre de moară în mâini: drama și comedia. Și nu se debalansează nicio clipă.

Fata din Curcubeu. Foto: Adi Bulboacă

„Cred că în teatru am destul de multă forță, în contrast cu cele 42 de kg, cred că am forță interioară, sunt un om puternic, care merge în fața spectatorilor și are curaj să le spună eu așa sunt, nu mi-e rușine; scap de inhibiții în fața spectatorilor”, spune ea, deși precizează că cele 10 minute de dinainte de spectacol sunt pline de emoții, ba uneori chiar de panică. Dar îi trece când vede publicul, și reușește să creeze o legătură cu oamenii. „Dacă nu ai emoții înainte de spectacol, nu e în regulă. Nu mi-aș dori să devin niciodată atât de blazată, să am atâta încredere în mine încât înainte de spectacol să zic <<voi fi foarte tare în seara asta>>. În momentul în care scapi de frici, nu-ți mai faci treaba cum trebuie.”

Și frica cea mai mare e să nu uite textul, așa cum i s-a întâmplat o dată, în timpul spectacolului „Medeea, mama mea”, la TNB.  „Eram foarte obosiți, am repetat într-un ritm hardcore; așa că, în monolog, mi s-a întâmplat să nu-mi mai aduc aminte ce urmează. Deloc. Nu puteam să merg mai departe, că nu mai știam nimic. Am făcut o pauză destul de lungă, în care bineînțeles că toate lumea și-a dat seama că am uitat, și au început niște aplauze. Cel mai penibil moment din viața mea, în care oamenii mă încurajau să-mi aduc aminte, practic. Până la urmă mi-am amintit, am continuat, dar îmi venea să-mi intru în pământ.” Continuă, râzând: „Ieși de-acolo și nu mai vrei să faci teatru.”

Însă Ilona nu se blochează în astfel de momente. „Mie îmi place mai mult să vorbesc despre reușite decât despre eșecuri, că-s un om optimist și nu mă plafonez în nereușite”, spuna ea, apăsat. Chiar dacă în facultate ajunsese să petreacă aproape tot timpul la repetiții, fără să mai aibă timp să iasă cu prietenii, nu a avut niciun moment în care să vrea să renunțe. Așa că de ce ar face-o acum? Cu sălile pline la Fata din Curcubeu și la Mon cabaret noir, cu un prim rol de lungmetraj în mult-discutatul Sieranevada al lui Cristi Puiu, un rol principal într-un scurtmetraj în pregătire, și multe alte proiecte, Ilona înaintează pas cu pas pe covorul roșu.

Născută în orașul Giurgiu, a călcat prima oară pe o scenă la grădiniță, în rolul lui Fulg de Nea. Avea doi dinți lipsă și o rochiță galbenă Fulgul de Nea Ilona, și acum își amintește de asta cu haz, concluzionând scurt, așa cum face de fiecare dată când nu se ia în serios: „deci îți dai seama”.

De teatru s-a îndrăgostit serios pe la 11 ani, după ce l-a văzut pe Vlad Ivanov într-o piesă de teatru; la final, a început să plângă și i-a spus mamei ei: eu vreau să mă fac actriță. „Apreciam foarte mult efortul pe care îl făceau oamenii pe scenă, mi se părea că-și lasă o parte din ei acolo, și mă emoționa foarte mult asta”, spune Ilona. Acel „lasă, o să-ți treacă” al mamei n-a avut ecou în copilul hotărât, așa că, în timpul liceului, s-a înscris la un curs de teatru la Centrul Cultural „Ion Vinea”, sub îndrumarea unei profesoare de filosofie. „Noi făceam niște experimente. Nu știu dacă le pot numi roluri. Am jucat la un moment dat un lampadar”, mustăcește acum, dar măcar așa a prins curaj să se arunce cu avânt în brațele admiterii la UNATC. În stilul ei tragico-hazliu, a picat.

După un an de pregătiri pentru cea de-a doua încercare, timp în care a făcut naveta Giurgiu - București, a reușit să intre la Teatru, în clasa lui Adrian Titieni.  Acolo a prins și primul ei rol serios, în piesa Două loturi, a lui Alexandru Dabija, la TNB, „prins” fiind o formulare foarte precisă, pentru că acum se gândește la experiența aia ca un făcut, „un vis”.

„Am aflat că e casting, și nu m-am dus. Am aflat după ce s-a terminat. ”, explică ea. „Mi-a părut foarte rău, era exact rolul pe care mi l-aș fi dorit din spectacolul ăsta.” Însă, la scurt timp după, a primit un telefon, la capătul căruia s-a prezentat chiar Alexandru Dabija. Într-o oră stăteau deja la o cafea, cu Ilona cântându-i, povestindu-i ce a făcut în facultate - practic, câștigând rolul.

„A fost foarte frumos, având în vedere că eu n-aveam experiență de teatru”, își aduce aminte. „În momentul în care un regizor te ia și te tratează ca pe un actor profesionist, trebuie să faci un rol ca un actor profesionist, chiar dacă tu ești un student. M-am bucurat că nu m-a menajat nimeni.” Și așa a învățat să se concentreze mai bine, să-și ajusteze vocea - obișnuită doar cu sala de clasă -, la o scenă, astfel că spectacolul a dus-o bine-mersi vreo doi ani, timp în care a înhățat și două premii UNITER, pentru regie și pentru scenografie.

Foto: Larisa Baltă

De atunci și până acum, a făcut și teatru, și film. La începutul anului a prins chiar și primul ei rol principal din teatru, în Fata din Curcubeu, un one woman show despre o fată orfană, fără adăpost, care își câștigă traiul la cinema Curcubeu, pe ultimul rând, în întuneric, alături de străini. Piesa pune sub lumină istoria fetei, care, într-un aparent dialog interior, rememorează moartea treptată a frumoasei sale familii și, odată cu ea, a „celeilalte vieți”, așa cum își numește, acum, trecutul. Pe parcursul celor 13 monoloage, Ilona jonglează atât cu umorul involuntar  al necazului, cât și cu tragedia lui, reușind cu atâta eleganță să nu cadă în extreme, încât sinceritatea din topor a personajului, plânsetele și violența care se varsă peste public nu cer, în final, decât duioșie.

E rolul ei cel mai important, cel mai dificil, dar și preferatul, după cum chiar ea punctează. „Pentru că sunt singură, pentru că e un spectacol jumătate comic, jumătate dramatic, și îți folosești toată paleta de sentimente. E tot ce poți oferi tu, ca om, într-un rol. Bucuria ta, tristețea ta.” Mai mult, e și rolul cu care s-a identificat cel mai bine. „Pentru că vorbește foarte mult despre familie. Eu am o relație specială cu familia, îmi iubesc foarte mult părinții, și atunci e un lucru care oricum mă emoționează. În spectacolul ăsta vorbesc foarte mult despre familia personajului, și mă identific mult cu trăirile ei.”

Trailer-ul Sieranevada

Anul ăsta a mai rezervat o primă dată pentru Ilona: prima apariție într-un film. Și nu orice film, ci Sieranevada, lungmetrajul regizat de Cristi Puiu, propunerea României la Oscar. A petrecut 21 de zile pe platou pentru a da viață personajului său, Cami, și la final s-a simțit ca și cum ar pleca de acasă. „La sfârșitul filmărilor am început să plâng. M-am atașat foarte tare de toți, și mi-a fost greu să mă despart. (...) După ce am stat 21 de zile într-un apartament cu oamenii ăia am simțit că s-a terminat o etapă; aveam multe gânduri - dacă n-o să mai fac, când o să-i mai întâlnesc pe oamenii de acolo. Actori buni și ca actori, și ca oameni. Ultima zi de filmare a fost deprimantă.”

Dar ar repeta experiența asta oricând. De fapt, visul ei e să ajungă să joace un rol principal într-un film. „Înainte preferam teatrul, dar a început să-mi placă și filmul, după ce am lucrat cu Cristi Puiu. Nu credeam că o să fac niciodată actorie de film, nu-mi plăcea deloc să mă uit la mine. Cred că mi-am dat seama că oamenii nu mă văd așa cum mă văd eu, că problema e la mine, eu mă văd urât, mi se pare că nu-s potrivită acolo, dar oamenii care nu mă cunosc spun că dau bine, că sunt o figură interesantă. Și cumva mi-am dat seama și ce presupune actoria de film, că nu e același lucru cu teatrul. Pentru că în teatru ești expus în fața oamenilor, ești vulnerabil, în film ești protejat. În teatru e aici, acum. Și în film e aici și acum, doar că e aici și acum de mai multe ori.”

Până atunci, profită de timp și se implică în proiecte, cât mai multe, să aibă de unde învăța. A reușit chiar să ia și castingul pentru o reclamă, după multe încercări, una dintre marile suprize pe care le-a avut de-a lungul timpului. „Aveam senzația că nu am o față comercială, că nu am trăsături potrivite. În reclame se caută fizionomii pefecte, simetrie, și eu nu mă încadrez, am nasul strâmb, profilul nu e tocmai perfect, și mă obișnuisem cu ideea asta.”

O să apară în Ateltico Textila, un serial de comedie lansat la începutul anului de ProTv, iar în toamna asta va începe filmările la un scurtmetraj regizat de Stela Pelin,  în care are rolul principal. Și pentru că Ilona crede cu tărie în destin, și merge pe principul „ce e al meu va fi al meu”, probabil că, la un moment dat, o să dea și peste rolul vieții.

„Unii sunt de părere că noi actorii am vrut să facem asta ca să fim în centrul atenției, dar eu nu cred asta. Eu cred că ne alegem să facem asta pentru că așa putem să refulăm noi ceva. Și să ne jucăm, să nu ne despărțim de copilărie. Că, de fapt, pe scenă mergi și te joci. Dacă meseria asta devine o încrâncenare, nu cred că mai e la fel de plăcută.”

***

Pe Ilona o mai puteți vedea, în perioada următoare, la Godot, în Fata din Curcubeu, la Teatrelli, în Mon Cabaret Noir, și la TNB, în Medeea, mama mea.

Foto main: Larisa Baltă

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK