Film

Lumină trecătoare

de Georgiana Mușat

★★★★★☆☆☆☆☆
Publicat pe 16 mai 2019

În flăcări e traducerea mai curând inadecvată de la Burning: pe regizorul coreean Chang Dong-Lee îl interesează mai mult arderea și mai puțin flacăra.  În orice caz, Burning, ultra-iubit de critici acum un an la Festivalul de la Cannes, vorbește despre obiecte, ființe, fenomene care au apariții trecătoare în lume și sunt, într-o anumită măsură, licăriri pasagere sau mici frânturi de frumusețe inefabilă. Dacă nu le poți observa la timp, se risipesc în lume și nu se mai întorc. În felul ăsta, Burning e o meditație asupra frumuseții trecătoare a lumii, asupra micilor detalii ce scapă privirii, cum e apariția fulgurantă a unei lumini solare. Astfel de cvasi-miracole de zi cu zi împăienjenesc universul lui Lee (mai ales în Poetry, filmul precedent al regizorului, unde o bătrână începe să „vadă” cu alți ochi realitatea din jur odată ce ajunge la un curs de literatură). În același timp, mai sunt și anti-miracolele, misterele care îi neliniștesc pe protagoniști (cum e, în Poetry, faptul că nepotul bătrânei, un puști absolut serafic ar fi putut să-și violeze colega de școală împreună cu alți patru băieți și cum e, în Burning, dispariția fără echivoc a personajului feminin).

Jong-su (Ah-in Yoo) e genul de scriitor tânăr lipsit de inspirație, înghițit de singurătate și sărăcie, care-și petrece timpul cântându-le vacilor de la ferma sa, plimbându-se moale pe străzi sau pur și simplu privind în jur. Jong-su are neprihănirea Mijei, bătrâna din Poetry, care neglija de multe ori problemele din jur pentru a-și lua timp să privească florile. De altfel, Mija și Jong-su au o sensibilitate rară, având capacitatea de a vedea atât frumusețea cât și tristețea lumii. Jong-su e surprins hilar având mai mereu gura deschisă, parcă încercând să înghită ceea ce vede cu ochii (de altfel, privirea lui lui Ah-in Yoo, între tâmpă și vizionară, e incredibilă, pare să pătrundă dincolo de realitatea materială).

Odată ce o întâlnește pe Shin Hae-mi (jucată de Jong-seo Jun), o ființă care pare ticsită de mistere (merge la cursuri de pantomimă, are o pisică reală sau imaginară, vrea să meargă în Africa să se auto-descopere), Jong-su se lipește instant de ea. Cu toate astea, după ce fata se întoarce din Africa cu un pretendent mult mai prețios, Ben (jucat impecabil de Steven Yeun, un Gatsby cu o avere misterioasă, o lipsă completă de empatie umană și griji), atenția lui Jong-su se mută pe Ben. Triunghiul care se formează temporar între ei e o ciudățenie non-erotică (e neclar dacă Hae-mi e întradevăr iubita lui Ben, de ce cei doi vor să-și petreacă timpul cu Jong-su), însă protagonistul acceptă prezența lor din curiozitate sau gelozie. Fără să divulg prea multe, Hae-mi dispare pur și simplu din peisaj, într-o zi, după ce Ben îi mărturisește lui Jong-su că are o pasiune pentru arderea hambarelor.

De aici încolo, Burning devine un fel de hibrid între thriller și policier - o schimbare de ton care nu face filmul neapărat mai alert, dar îl cantonează mai mult în realitate. De altfel, sunt atâtea lucruri în film care țin mai degrabă de ficțiune decât de realitate. Jong-su locuiește la granița dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud, aude în fiecare dimineață un radio imens care răspândește mesaje de propagandă - spațiul în care e el aparține, într-un fel, de ambele țări și de niciuna simultan. De asemenea, poveștile pe care Hae-mi le relatează cu atâta patos sunt în mare parte inventate, astfel că marele pariu câștigat al filmului constă în ambiguizarea permanentă a ceea ce vedem pe ecran. Povestea se poate ramifica într-o multitudine de scenarii posibile și plauzibile legate de dispariția fetei; una dintre pistele posibile ar fi că fata poate nici măcar nu există, ci e produsul fictiv al imaginației lui Jong-su.

Deși titlul poate induce în eroare, cum spuneam, are o ambivalență care domină în același timp și filmul - între un foc real și o mocnire interioară, între flăcările din realitate și cele din vis. Toate variantele sunt valide, ceea ce face Burning un fel de cub cu multiple fațete, ale cărui mister e potențat odată cu fiecare vizionare. Chang Dong-Lee face clar de la început că deznodământul dispariției n-o să apară - așadar, posibila provocare lansată de Lee nu e să poți desluși puzzle-ul, ci să poți privi cu atenție în jur. Ceea ce mă duce din nou la exemplul din Poetry - am mâncat sute de mere până acum, dar poate nu am văzut cu adevărat niciunul.


Burning poate fi urmărit în cinematografe începând cu 17 mai.

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK