Actual / Adolescenți

11 elevi vorbesc despre cărți antipatice din literatura română

de Venera Dimulescu

Publicat pe 23 mai 2019

Weekend-ul acesta, Focșaniul, reședința de județ cu cei mai puțini locuitori din România, s-a populat cu vreo mie de suflete tinere. Ediția a patra a festivalului de book-trailere Boovie a adunat elevi cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, din toată țara și Republica Moldova. Copiii au citit cărți din literatura contemporană și au devenit actori, regizori, scenariști și cameramani. Le-au ieșit niște mini-filmulețe prin care au arătat juriului ce au înțeles din lecturile propuse în concurs. Au fost ecranizate, astfel, cărți ca Fetița care se juca de-a Dumnezeu, de Dan Lungu, Istoria lui Răzvan, de proful de română Horia Corcheș, sau Vara în care mama a avut ochii verzi, cartea de debut a Tatianei Țîbuleac.

Am fost și eu invitată să le vorbesc copiilor despre violența online și am profitat de ocazie să-i întreb ce cărți din literatura română nu le plac și de ce. Am vorbit cu 20 de tineri, iar operele pe care ei le antipatizează sunt toate din programa școlară. Am aflat de la ei că nu există poduri construite între lumea lor și cea prezentată în lecturile impuse la școală. Mulți se plictisesc cu Rebreanu sau Caragiale în mână, dar plictiseala e doar un simptom pentru problemele cu care se confruntă la ora de română: faptul că sunt obligați să citească anumiți autori și să reproducă interpretări deja scrise de alții, sau că profesorii nu au răbdare și disponibilitate să le ofere un context social pentru poveștile trecutului, iar comparațiile cu societatea actuală lipsesc cu desăvârșire.

Tinerii nu se pot cufunda în viețile personajelor pe care le citesc, pentru că nu le înțeleg și nu pot găsi o legătură cu problemele cu care ei se confruntă azi. Dar ei știu exact ce rol ar trebui să aibă literatura: să-i învețe mai multe despre viață și să-i ajute să se simtă mai puțin singuri. România este pe primul loc în Uniunea Europeană la analfabetism funcțional. Dacă vrem să ieșim din topul ăsta, trebuie să fim mai atenți la cum predăm literatura și la sensul pe care-l dăm cărților din trecut. În ecranizările pe care le-au făcut pentru festival, tinerii s-au pus la propriu în pielea personajelor din operele citite și au putut să le trăiască povestea ca și când ar fi fost a lor.

Am ales câteva dintre cele mai argumentate răspunsuri pe care le-am primit, cu cărțile cele mai antipatice. De departe, topul e cucerit de Ion, de Liviu Rebreanu, O scrisoare pierdută, de I.L Caragiale și Baltagul, de Mihail Sadoveanu.

Miruna, 14 ani, Bordeasca Veche

În general, nu-mi plac cărțile istorice. Sunt plictisitoare pentru că nu au ilustrații, nu atrag cititorul. Limbajul din carte e greu, are arhaisme cărora nu le înțelegem contextul și degeaba citim. Ar trebui să se facă un paralelism între lumea de atunci și cea de astăzi sau măcar să fie mai pe limba noastră. Vrem să citim scene din viața personală ale personalităților importante, cum erau ei ca oameni, în viața lor cotidiană, nu doar ce se întâmpla pe câmpul de luptă.

Bianca, 18 ani, Focșani

Mi se întâmplă să citesc și să nu-mi placă începutul, pentru că mă plictisește. Am pățit așa cu Cartea nunții, de George Călinescu. Îmi amintesc o scenă cu un sărut, care nu era propriu-zis un sărut, ci un pupic în colțul gurii. Mi s-a părut banal. Sunt cărți cu moravuri învechite pe care nu le înțelegem pentru că nu sunt adaptate la zilele noastre. Avem nevoie de cărți despre cum să ne descurcăm în societatea actuală, pentru că trecem prin discriminare, prejudecăți și diverse probleme specifice adolescenței. E o perioadă tensionată și sunt multe persoane care nu înțeleg cum ne manifestăm, nu primim sprijinul de care avem nevoie, mai ales în sistemul de învățământ. Sunt profesori care nu susțin libertatea de exprimare și îți limitează creativitatea, deși eu am avut norocul să am la limba română: mi s-a permis să gândesc liber și să am propriile mele idei. Avem nevoie să fim ghidați spre carieră, nu ne putem da seama singuri, d-asta mergem la workshop-uri și facem voluntariate. Suntem dornici să apară cărți care să ni se potrivească.

Răzvan, 17 ani, Focșani

O scrisoare pierdută nu mi-a plăcut absolut deloc. Deși am încercat să înțeleg că autorul ironizează societatea de la momentul respectiv, am simțit că modul în care a fost scrisă era mult prea vechi ca să ajungă la mine. Asta nu înseamnă că vechiul e obosit, dar hazul de atunci clar nu mai e actual și nu am putut să-l simt. Maniera în care a evoluat tehnologia și conectarea noastră pe net au schimbat umorul. Nu mai înțelegem glumițele de atunci și ne pierde atenția. Mesajul am putut să-l percep abia când profesorul ne-a explicat că anumite pasaje sunt ironice. Am putea să le facem mai actuale dacă profesorii ar explica aceste cărți pe limba elevilor. Am auzit cazuri de clase în care operele se studiază orbește și se transmit pur și simplu niște explicații din manual, fără să fie explicată relevanța pentru societatea actuală. Eu am avut norocul să studiez la școală De veghe în lanul de secară, care e despre un adolescent rebel. Adolescenții au dorința să se regăsească în cărți. Cea mai stringentă problemă a lor e nevoia de identitate, de regăsire de sine, nevoia de a aparține unui grup. Și asta ar trebui să apară în literatură, ca adolescenții să se înțeleagă mai bine. Simt că literatura veche ar merge îmbinată cu lucruri mai noi.

Irina, 15 ani, Focșani

Eu dacă citesc O scrisoare pierdută ce învăț? Despre amanta nu-știu-cui și alte prostii cu care te pierzi în cartea aia. După zece pagini luam pauză și când mă întorceam la ea nu mai știam ce am citit. Nu pot să mă concentrez pe ceva ce nu-mi place. Mie îmi plac mai mult cărțile din literatura universală. Faza e că cei din străinătate au alt stil. Am citit Reconstructing Amelia, despre o fată care ascundea chestii de mama ei și a ajuns să se sinucidă de rușine. Cărți de genul ar trebui să explorăm la școală.

Andra, 16 ani, Focșani

Obligația asta de la școală îți cam ia pofta de citit. Baltagul nu mi-a plăcut deloc. N-am citit-o din propria mea inițiativă. Asta și-a pus amprenta. Abia așteptam s-o termin, să iau nota și să trec mai departe. Cred că din cauza stilului. Sunt obișnuită să citesc cărți mai noi, de criminalistică, polițiste.

Raluca, 17 ani, Focșani

Știu că n-am fost un elev responsabil. Am avut de citit Mara și n-am reușit să o citesc până la capăt. Situația nu era de actualitate, nu mă regăseam. Mă concentram o frază, apoi mă uitam pe tavan. Am citit doar trei capitole. Simt că nu m-a dezvoltat în niciun fel.

Andreea, 16 ani, Dumbrăveni

Nimeni nu citește poezie, dintre cunoscuții mei. Poeziile lui Eminescu sunt pline de filosofie, iar la vârsta mea nu știi multe chestii și e greu să le înțelegi și să le comentezi. Dacă le-aș citi la facultate, cred că le-aș înțelege altfel.

Andreea, 17 ani, Focșani

Prin poezie se trece la școală așa, cum trece rața prin baltă. Nu ne focusăm pe semnificații. Toată chestia asta generează în timp analfabetismul funcțional și devii incapabil să înțelegi un text. Există literatură de toate tipurile și ar trebui să fie o trecere lină ca un copil să poată înțelege cu adevărat. Nu poți să forțezi un copil să citească Ion, spre exemplu, dacă el nu a trecut prin niște procese psihice care să-l formeze. Am citit-o prima oară la 14 ani și mi s-a părut prea mult. E o carte extrem de violentă: e vorba de o sinucidere, un omor, concubinaj, teme destul de puternice pentru un copil de liceu, din punctul meu de vedere. Ar trebui ca profesorul să se implice și să ne ajute să înțelegem textul și asta nu se întâmplă de multe ori. Îți dă o carte de citit la care să faci un comentariu, iar comentariul oricum îl copiezi de undeva.

Radu, 18 ani, Focșani

Ion! Apreciez calitatea romanului, dar e greu să ne atașăm de acele personaje. Motivația lui Ion pentru pământ și goana lui după pământ ... cum aș putea să rezonez eu cu asta? Cu cărțile de la acest concurs (Festivalul Boovie) am putut noi, liceenii, să rezonăm, pentru că personajele au avut problemele pe care le avem și noi, fie familiale, fie cu școala. Am putut să le simțim, să le apreciem, să învățăm cu adevărat ceva despre viață din ele. Aș vrea să se introducă în programă cărți din literatura modernă, să vedem povești noi despre care nu s-au scris zeci de mii de comentarii aproape la fel pe internet.

Adrian, 18 ani, Focșani

În Moromeții, bătaia femeii era la ordinea zilei. Moromete o ținea sub control și voia să-și afirme el statutul de pater familias. Mi se pare că există o diferență mare între vremurile respective și vremurile noastre. Bătaia în familie nu mi se pare ok. Femeile sunt oameni și ar trebui să aibă aceleași drepturi ca bărbații.

Irina, 19 ani, Adjud

Mie îmi place Ion, dar la școală și pentru Bac ar trebui să ne focusăm mai mult pe violența domestică din carte. Ion o bătea pe Ana, și taică-su o bătea pe Ana și ea efectiv era a nimănui. Ambele persoane de sex masculin, care ar fi trebuit să fie un sprijin pentru ea, de fapt, își băteau joc de ea. Ion a luat-o pe Ana de nevastă doar pentru pământ, ea era un obiect prin care el putea să fie cineva în societate. Cartea mi se pare interesantă pentru că vorbește despre mentalitățile noastre, dar nu toți copiii care citesc înțeleg lucrurile astea. Eu am înțeles pentru că mă interesează domeniul, dar cred că am putea să înțelegem mai bine societatea în care trăim dacă am discuta despre ce e prezentat în carte ca o problemă socială. În eseurile care ni se cer nouă la examen, violența domestică e prezentată ca un detaliu peste care putem să trecem. Dacă am scrie despre cum era considerată femeia în perioada anilor 1920, am înțelege cu adevărat societatea de atunci și am putea să vedem și evoluția noastră până acum. Violența domestică e o problemă și în ziua de astăzi. Nu la același nivel ca în anii ‘20, dar nu cred că am evoluat destul de mult încât să diminuăm fenomenul.

Marele Premiu la festivalul Boovie a fost câștigat de echipa Infine a Colegiului Național Unirea din Focșani. Elevii au făcut un trailer după cartea Tatianei Țîbuleac și au creat tot, de la scenariu, la coloana sonoră. Vor merge anul ăsta la TIFF. Toate creațiile tinerilor sunt pe net, așa că dacă vreți să vedeți cum interpretează adolescenții cărți din literatura contemporană, uitați-vă aici. Bonus: un mesaj de la Tatiana Țîbuleac pentru cei care i-au ecranizat cartea.

foto credits: echipa Boovie

Tema de gândire

Acest site web folosește cookie-uri prin intermediul cărora se stochează și se prelucrează informații, în scopul îmbunătățirii experienței dumneavoastră. Mai multe detalii aici.

OK